Exista un moment în care totul începe să se lege.
Pentru Eline, acel moment s-a deschis… cu un mesaj pe care nu ar fi trebuit să-l primească.
Sertarul despre care vorbea mesajul nu era mare.
Nici special.
Doar o piesă veche de mobilier, cu oglinda mată de timp, prinsă într-un cadru de lemn roșiatic, lucios.
Eline s-a apropiat încet.
Nu de teamă, ci de ceva mai greu de definit: o presimțire.
Ca un miros de iarbă udă care îți amintește de o după-amiază pe care nu ți-o mai amintești.
A tras ușor de mâner.
Sertarul a scârțâit, dar s-a deschis.
Înăuntru, o batistă albă, brodată cu inițialele E.M.
Sub ea — un plic învechit și un lănțișor de argint cu pandantiv oval.
Pe plic, scris de mână, stătea clar:
„Pentru clipa în care vei ști să cauți.”
Eline și-a simțit inima lovindu-i coastele.
Știa literele, forma scrisului. Era… scrisul ei.
Dar nu-și amintea să fi scris asta vreodată.
Cu degetele ușor tremurate, a deschis plicul.
„Dragă Eline,
Dacă ai ajuns aici, înseamnă că ceea ce ai simțit nu a fost niciodată doar închipuire.
Vei găsi răspunsuri, dar nu toate odată.
Următorul pas nu e în această casă.
Ci în celălalt loc – cel despre care ai visat de atâtea ori.
Începe cu ce ți-a spus cândva bunica.
Și poartă pandantivul. O să știi de ce, la timpul potrivit.”
Nu era semnată.
Dar Eline știa exact cine o scrisese.
Problema era că acea persoană… murise cu douăzeci și cinci de ani în urmă.
✨ Simți că povestea asta te atinge?
💬 Spune-mi în comentarii dacă vrei să o continuăm.
Cu gând bun,
Praf de Suflet
Praf de Suflet 
Lasă un comentariu