Sub chei și umbre
Eline ținea cheia strâns între degete. Deși mică, avea o greutate aparte, ca și cum purta cu ea ani întregi de tăceri nerostite. Nu semăna cu cheia cufărului din pod — era mai veche, mai lucrată, cu inițiale fine gravate pe mâner: „S.R.”. Un nume necunoscut. Sau poate… uitat?
Coborî din pod cu inima pulsând în gât. Privirea îi fu atrasă de ușa veche din hol, cea pe care niciodată nu o încercase. Întotdeauna fusese acolo, închisă, încremenită într-o tăcere pe care nimeni nu o tulburase. Dar acum, ceva în ea o chema. Se apropie și, cu un gest ezitant, introduse cheia în broască.
Un clic sec, urmat de un scrâșnet prelung. Ușa se deschise încet, dezvăluind o cameră stranie, îngustă, plină cu rafturi de lemn scorojit. Nu era doar un depozit… părea mai degrabă o arhivă personală. Cutii vechi, dosare îngălbenite, plicuri ceruite, toate purtau același nume: Sara Radu. Femeia din fotografiile vechi? Sau o rudă necunoscută?
Pe un birou mic din colț zăcea un dosar legat cu o panglică roșie. Eline îl deschise cu degete tremurânde. Înăuntru, scrisori — zeci de scrisori — toate adresate unei „E.M.”. Numele ei. Dar scrise cu aproape cincizeci de ani în urmă…
– Ce e asta…?
Trecutul ei, într-un puzzle pe care nici măcar nu știa că trebuie să-l rezolve, i se așternea acum înainte. Un nume. O cameră ascunsă. O cheie care nu deschidea doar o ușă, ci poate chiar adevăruri despre ea însăși.
Și, într-un colț de pagină, o ultimă propoziție:
„Eline, dacă citești asta, atunci ai ales să afli cine ești cu adevărat.”
Praf de suflet,
„Ceva dincolo de această ușă o aștepta de mult. Poate adevărul. Poate doar o altă întrebare.”
Praf de Suflet 
Lasă un comentariu